Cercetatorii rusi au dovedit ca rugaciunea reface structura deteriorata a constiintei, elimina stresul si grabeste vindecarea!

In: Spiritualitate

Pentru cei devotati, puterea de vindecare a rugaciunii nu a fost pusa niciodata sub semnul intrebarii.

Acum, din ce in ce mai multe universitati si centre de cercetare medicala din cadrul unora dintre cele mai importante spitale din S.U.A. concluzioneaza cu tarie beneficiile oferite de credinta in Dumnezeu. Cercetatorii sustin credinta si beneficiile sale, datorita faptului ca poate face un om mult mai fericit si sanatos, ajutandu-l astfel sa traiasca mai mult.

“Studiile au aratat ca rugaciunea poate preveni aparitia afectiunilor – si cand se imbolnavesc, rugaciunea ii poate ajuta pe acestia sa-si revina mult mai repede.”, a declarat Dr. Harold G. Koening, din partea Universitatii Duke.

O analiza amanuntita a peste 1.500 de studii medicale de renume indica faptul ca “persoanele religioase si cele care se roaga au o sanatate fizica si psihica mult mai buna.”, spune Dr. Koening.

Prin definitie, rugaciunea este o forma de comunicare cu Dumnezeu, stabilirea unei relatii cu divinitatea, cu sfintii sau cu ingerii.

Recent, oamenii de stiinta rusi de la Universitatea din Sankt-Petersburg au dovedit ca vindecarea miraculoasa asociata cu spiritualitatea este o realitate si au constatat ca numeroase schimbari fizice si mentale pot avea loc intr-un moment de rugaciune sau de ceremonie religioasa.

Oamenii de stiinta a descoperit faptul ca persoanelor aflate intr-o stare de rugaciune profunda li se opreste complet cortexul cerebral, fapt ce indica un sentiment de siguranta deplina si o lipsa completa a stresului.

Profesorul Slezin a fost capabil sa masoare puterea rugaciunii si a constatat ca un calugar, care se roaga, are cortexul cerebral complet oprit, fapt ce a fost observat doar la copiii de pana la trei luni, atunci cand se simt in siguranta in apropierea mamelor lor.

Pe masura ce oamenii cresc, sentimentul de siguranta este tot mai redus si activitatea cerebrala creste. Aceasta activitate este redusa numai in timpul somnului profund si in perioadele de rugaciune.

“Rugaciunea este un remediu puternic, si nu numai ca regleaza toate procesele la nivelul corpului uman, dar, de asemenea, reface structura deteriorata a constiintei.”, a declarat profesorul Slezin, directorul Laboratorului de Neuropsihologie din cadrul Institutului de Cercetare si Dezvoltare a Neuropsihologiei din St. Petersburg.

Oamenii de stiinta au dovedit ca in urma ceremoniilor spirituale si religioase, tensiunea arteriala se normalizeaza, la fel ca si celelalte valori sanguine. Cele mai multe boli sunt cauzate de situati negative si de probleme mentale, probleme care dispar complet in timpul momentelor de rugaciune.

Loading...

Din aceleasi ganduri...

Iata de ce nu ar trebui sa arunci cojile de banane... Nu mai arunca cojile de banane, deoarece acestea au multe beneficii pentru sanatatea organismului tau. Suntem de acord ca aceasta coaja galbena nu ara...
Cele trei sfaturi esentiale de care trebuie sa tin... Capacitatea de a le simti celorlalti energia si sentimentele este un dar minunat. Cu toate acestea, acest dar minunat se poate transforma foarte usor ...
Cele SASE sfaturi care te vor ajuta sa atingi star... Shunya, starea de a fi martor, este adesea numita o stare de existenta perfecta, dar poate fi extrem de greu de atins. Ca fiinte umane, suntem control...
Viata lui Buddha – Calatoria unui print catr... Documentarul “Viata lui Buddha”, realizat de cei de la BBC, ne prezinta povestea calatoriei unui om catre iluminare si lectiile de viata care s-au dez...
Dr. Sebi – Omul care a vindecat cancerul, diabetul... Faceti cunostinta cu Dr. Sebi, un patolog, biochimist si naturopat. El a venit in Statele Unite ale Americii din Honduras cu multi ani in urma si se a...
Tot ceea ce ar trebui sa cunoastem despre oboseala... Timp de cateva momente vom privi starea ta de sanatate ca pe o axa. La un capat se afla starea de sanatate optima, iar la celalalt capat se afla afect...
Loading...
REVINO IN TOP

Share Page

Close