EXISTA VIATA DUPA MOARTE! Calatoria unui medic neurochirurg in Viata de Apoi

In: Mister, Spiritualitate

Avem un suflet? Exista viata dupa moarte? Intr-o societate in care stiinta si testele stiintifice sunt considerate a fi necesare pentru sustinerea adevarului, ideea potrivit careia exista viata dupa moarte este considerata de cele mai multe ori ca fiind nimic altceva decat o simpla idee care apartine taramului spiritualitatii. Cu toate acestea, viata de apoi exista, nenumarati oameni intorcandu-se sa ne spuna povestea lor, una dintre aceste povesti fiind cea a doctorului instruit la Harvard, Eben Alexander, un medic care a practicat medicina in domeniul neurochirurgiei vreme de 25 de ani.

Eben, inaintea experientei prin care a trecut, nu credea in existenta spiritului. Instruit in spiritul occidental si inconjurat de colegii sai profund investiti in viziunea rationala a lumii inconjuratoare, pentru acesta credinta in existenta spiritului uman era foarte straina. Dr. Alexander s-a razgandit dupa ce s-a aflat intr-o coma profunda, cauzata de o meningita bacteriana severa care a durat vreme de sapte zile. Acesta a trait experienta unei calatorii vii  in viata de apoi, ghidat fiind de o fiinta angelica. Aceasta fiinta angelica i-a prezentat Sursa Divina, pe care acesta a denumit-o mai apoi ca “Om”. Mai apoi, atunci cand acesta s-a reintors in corpul sau fizic, acesta a cunoscut o vindecare miraculoasa. Experienta traita a fost atat de reala incat experienta pe care o are traind pe pamant, in comparatie, pare doar un simplu vis artificial. Alexander confirma faptul ca viata noastra pe planeta Pamant este un “test” prin care noi trebuie sa ne dezvoltam din punct de vedere personal si spiritual, si instrumentul principal prin care putem face acest lucru este prin raspandirea dragostei si compasiunii in jurul nostru. Iata cateva dintre cele mai importante aspecte discutate despre acesta:

• Locul din viata de apoi in care am fost era dragoste pura. Dragostea domina acel loc intr-o atat de mare masura incat prezenta raului era insignifianta. Daca doresti sa cunosti Universul, cunoaste dragostea.

• In viata de apoi toata comunicarea era telepatica. Nu era nevoie sa comunicam prin intermediul cuvintelor si nu exista nicio separare intre sine si ceea ce se intampla in jurul meu. Toata inrebarile pe care ti le adresai iti erau raspunse intr-un mod telepatic, imediat.

Atunci cand acesta a fost intrebat ce si-ar dori ca oamenii sa stie despre taramul spiritual al vietii de apoi, raspunsurile acestuia au facut mereu referire la dragoste si la puterea pe care ne-o ofera. Suntem tot timpul in siguranta. Nu esti niciodata singur. Dumnezeu nu neglijeaza niciun suflet.

“Dragostea este, fara indoiala, baza a tot ceea ce exista. Nu este ceva abstract, ci este dragostea pe care o putem practica in viata de zi cu zi privindu-ne sotia sau copii. In cea mai pura si puternica forma a sa, aceasta dragoste nu-i face loc geloziei sau egoismului, ci este neconditionata.

„Aceasta este realitatea realitatii, adevarul incomprehensibil glorios de adevaruri care traieste si respira in centrul a tot ceea ce exista sau va exista vreodata.”

Neocortexul lui Eben a fost complet nefunctional in timp ce se afla in coma, asa ca, dovezile stiintifice nu pot explica intr-un mod elocvent experienta traita de acesta. Acesta este dovada vie a vietii de apoi. “Spiritul nostru nu depinde de creier sau de corp”, a mai spus acesta.

Loading...

Din aceleasi ganduri...

99 de modalitati importante prin care iti poti dez... Ce reprezinta cu adevarat "dezvoltarea constiintei"?  Procesul dezvoltare a constiintei este adesea portretizat ca fiind o realizare supra-omeneasca c...
Ghid: „Cum imi pot seduce SOTUL?” Amandoi va intoarceti obositi de la serviciu, iar acest lucru are un impact negativ asupra aspectului intim al vietii voastre? Nu dispera! Tot ceea ce...
CINCI lucruri pe care mi-ar fi placut sa le cunosc... Mi-as descrie prima mea relatie de durata, ca fiind un amestec al urmatoarelor adjective: minunata, puternica, disfunctionala si volatila. Sunt multum...
IUBESTE-TE pe tine insuti! Elimina acest cuvant di... Acestea sunt unele dintre afirmatiile pe care le aud zilnic de la oamenii din jurul meu: “Ar trebui sa ma duc mai des la alergat.” “Ar trebui sa ma ...
Cele 100+ afirmatii asupra carora ar trebui sa med... Este important sa sa meditezi asupra celor spuse in urmatoarele randuri. In plus, iti poti alege in fiecare zi o afirmatie asupra careia sa te concent...
Ghid: „Cum imi pot seduce sotia?” Dupa foarte multi ani de casnicie, in orice relatie apar probleme legate de viata sexuala a celor doi soti. Pe sotia ta o doare capul, este obosita sa...
Loading...
REVINO IN TOP

Share Page

Close