Vestita profetie pictata a parintelui Arsenie Boca

In: Spiritualitate
.

„Sfânta Liturghie mai ţine lumea”   

Durează ceva până să observi marile scene şi dezvoltări ideatice; să observi tulburătoarea tema a Călugărului răstignit (cu picioarele în iad şi mintea în Rai) sau locul central oferit Nunţii din Cana Galileei, uimitoare prin interpretarea părintelui, care adună la aceeaşi masă fără sfârşit – nu numai mirii, dimpreună cu cei 40 de mucenici de la Sevasta, în floarea vârstei, dar şi cortegiul menit să-l petreacă pe stareţul Zosima pe ultimul său drum, sugerându-ne astfel că la bucuria nunţii cereşti există doar trei cai de a ajunge: căsătoria creştină, călugări şi mucenicia martirică.

Cina cea de taină (fragment). Pe zidurile bisericii din Drăgănescu, semnificaţiile se succed în straturi suprapuse. Nici un chip de sfânt nu seamănă cu altul. Chiar şi în mulţime, în Ceata celor Drepţi, privirile Cuvioşilor exprimă gânduri şi voinţă proprie. Pictura nu fixează gesturi anume şi nu opreşte din drum paşii vreunui Apostol, cum se întâmplă pe zidurile altor biserici. Pictura de la Drăgănescu se unduieşte, tresare, pâlpâie, respiră şi se înalţă din teluric, spre apoteoza Învierii pe Cruce şi întărirea mesajului lăsat de părintele, ca o ultima avertizare: „Să nu credeţi că veţi intra după moarte în Împărăţia în care nu aţi trăit pe pământ”.

Sunt multe „îndrăzneli” şi actualizări tulburătoare în pictura bisericii şi toate par să repete acelaşi strigăt de trâmbiţă apocaliptică, adresat omului: „Cu ştiinţa aţi dezlănţuit cataclismul stihiilor asupra voastră. Aşa vă trebuie. Aţi început sfârşitul lumii!”. O spune părintele Arsenie Boca, absolventul de medicină, teologie şi bellearte – călugărul simplu şi „omul îmbrăcat în haine de in”, care citea deopotrivă Filocaliile şi ultimele cărţi despre quasari sau unde cuantice, fără să vadă o contradicţie între creştinism şi ştiinţă, între iuţimea cunoaşterii intelectuale şi miracolul energiilor necreate ale lui Dumnezeu. Cu fiecare cadru pictural înscris pe perete, discursul părintelui pare să devina tot mai clar şi ultimativ – să fugim de mândrie deşartă, de neadevărul şi minciuna zilelor noastre, care ne repetă mereu că omul e stăpânul deplin al lumii, care ne îndeamnă să ne bucuram de plăcerile vieţii şi ne consolează perfid: „Fii pe pace. Ai destul timp să te mântuieşti. La bătrâneţe ce ai să faci?”

„Începe timpul mucenicilor”

.

Loading...
Loading...
REVINO IN TOP

Share Page

Close